LAS ÎN URMĂ RUGĂCIUNEA VASULUI GOL

Vine o vreme când începi să știi ce-ți dorești, să-ți faci curaj, să-ți definești visul să sune bine pentru tine nu pentru ceilalti, să te dezbraci de așteptările altora și să-ți dorești să te mai joci din când în când. Acest timp simt că mi-a venit și mie. De o vreme mă opresc din căutări, îmi adun pașii de pe cărările infinitului și-i rezem de țărmul unui apus. Așteptând ca soarele să se stingă, fac ordine în memorie. E mult prea încărcată. Ar fi cazul să o eliberez de ce-mi este inutil, să dau delete la ceea ce-mi prisosește și să-i dau un restart. Apoi să-mi instalez un antivirus puternic care să respingă tot ce vine cu prefixul ”ne”: nerostiri, neprietenii, neiubiri, nesimțiri. Am început această curățire de vreo doi ani când, am hotărât să mă întorc acasă. La adevărata ”acasă”! Fără să conștietizez că de fapt am început renovarea propriei mele vieți.  Ce-mi este acasă? Este starea mea interioară în care ritmul inimii exaltă de bucurie și-mi dă voie să mă bucur de natură. Aici am găsit cheia propriei mele inimi. Casa mea este un templu cu semne creștine la care mă închin.

O bună parte a vieții mi-am petrecut-o cu ochii în pixeli. Animalul meu de companie mi-a fost un maus și unica mea activitatea recreativă a fost să apăs pe tastatură.

Acum, în fiece zi am dovada visului ceresc. Cobor din pat în roua ierbii, vara, și deschid ușa pășind direct în zăpadă, iarna. Simt cum aici am început să cuceresc timpul și să înving răul. În fiecare zi îmi înalț rugăciunea până la tălpile lui Dumnezeu, îmi încarc nările cu cer și-mi spăl mâinile în rai. Mă întorc pășind pe file de scriptură după ce, atâta amar de vreme, mi-am trecut sufletul prin purgatoriu. Cu mâinile mirosind a paradis descânt în fiecare dimineață zorelele ce-mi înfloresc în gene. Aici am înțeles că totă viața m-am rugat în deșert. ”Doamne dă-mi” este rugăciunea vasului gol. Acum rostesc cu sufletul plin: Doamne-ți mulțumesc! Doamne ajută! Doamne sporește a ceea ce am! Și tot acum am înțeles că întunericul ne este dat pentru a învăța să răsărim.

Autor: soapteînamurg

Sunt picătură de lumină şi mă scurg din geana unui înger fără aripi, mă scufund în focul iadului pentru a mă evapora şi mă ridic la cer să primesc binecuvantarea divină printr-o caldă ploaie de vară şi cobor apoi pe pământ pentru a săruta clipe de rai. Cred în puterea mâinilor mele,a sufletului curat şi a iubirii aproapelui. Cred în curaj şi verticalitate,în zâmbet, în sinceritate şi devotament, în ajutor, în compasiune şi omenie. Si da, cred cu tărie în puterea minţii mele.

15 gânduri despre „LAS ÎN URMĂ RUGĂCIUNEA VASULUI GOL”

  1. ”Acasă” este acolo unde te simți bine. Mă bucur pentru tine că ai găsit acel loc la care ai aspirat probabil de multă vreme. La mine e altfel, iar acasă mă simt și în lumea cu pixeli, după cum îmi aștern și în funcție de atmosfera virtuală. Desigur, contează și realitatea de după închiderea calculatorului, dar se completează una pe alta.

    Apreciat de 6 persoane

    1. În ziua de astăzi, vrem nu vrem, trebuie să ne întovărășim cu pixelii. Tăvălugul vieții ni-i tatuează pe creier, pe suflet și urmele tastaturii ne joacă pe degete. Pixelii ni i-am creiat noi, dar corect ar fi să nu-i ridicăm la rang mai înalt decât ceea ce mi s-a dat în dar. Natura, florile, cerul, gâzele…zbucumul lumii reale ar trebui să facă armonie cu ei.

      Apreciat de 3 persoane

    1. Din păcate, sau din fericire, adevărata liniște se obține prin renunțări. Ca să nu mai ai frământări trebuie să lași în urmă, fără să întorci capul, prieteni falși, iubiri fumegânde și drumeți ce te trăgeau pe calea lor. Îmi vei da dreptate cândva.

      Apreciat de 2 persoane

      1. Mă gândeam că ești prea tânără să simți nevoia de renunțări. De aceea am folosit expresia ”îmi vei da dreptate cândva”. În anii dinainte și eu eram adepta ”mai datului de șanse”. Vine o vreme când nu mai ai timp să te neglijezi.

        Apreciat de 3 persoane

    1. Vine o vreme când toți râvnim după acel ”acasă”. Fie că e vorba de casa pământeană, fie că vorbim de reântoarcerea la sine. Alergăm ani buni căutând sprijin, sau sprijinind pe alții și ajungem în final să ne simțim goi. Nici n-am găsit ce-am căutat, nici ce-am dat nu a fost primit cu aceeași inimă. Sau poate că am acumulat un ”preaplin” pe care trebuie să-l ordonăm, să-l prețuim. În ambele cazuri doar ”acasă” găsim liniște și pace.

      Apreciat de 3 persoane

  2. Crina, cand ai sa gasesti amtivirusul ala pentru toti acei „ne” care ne inconjoara, sa imi spui si mie. Mereu imi spun ca trebuie sa ma debarasez de ei, sa aerisesc putin prin proproa-mi viata și de fiecare data cedez si incerc sa cred intr-o a doua sansa. Pentru ei, nu pentru mine

    Apreciat de 2 persoane

    1. Din păcate, este destul de greu cu aceste neprietenii, neiubiri, necinstiri. Au cel mai lipicios lipici. Miorlăitul acela dulceag ne fac să ne întindem la piciorele lor. Vine o vreme când ne scârbim și de dulce. Vei simți asta. Eu mă lecuiesc acum.

      Apreciat de 4 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.