Neuitatul Valentine’s Day

Acum mulți ani, călătoream cu soțul meu spre București. Era februarie și pentru ce ne-a fost dat să trăim, țin minte și data. 14 februarie! O migrenă chinuitoare , care nu a cedat la niciun calmant, ne-a determinat să înnoptăm undeva pe drum. Am căutat o cazare și am găsit. Nu-i voi da numele, pentru motive lesne de înțeles, dar ne-am bucurat că am găsit cameră liberă unde să ne destindem cât de cât. Eu luasem forma scaunului, așa că un pat pe care să mă întind, a fost mană cerească. Soțului meu i-a trecut durerea de cap la puțină vreme după ce s-a relaxat, dar pentru că deja ne instalasem confortabil, am hotărât să rămânem, deși Bucureștiul era la o distantă de cam două ore de mers. Camera era la parter, în imediata apropiere a recepției și a restaurantului. Orce scârțâit de scaun, trântit de ușă, pârțul celui de la toaletă, precum și muzica din restaurant, parcă aveau loc în camera noastră.  La început nu ne-a deranjat pentru că am sperat că zgomotul va lua sfârșit cu înaintarea în noapte. Dar a început ”Valentine’s Day-ul” cu tot tacâmul: cu tropăieli, cu chiuituri, cu țipete din toți decibelii din dotare, cu ”teiubescul” urlat ca o amenințare, cu gâfâieli pe ritmuri de manele și cu vorbe obscene repetate ca aminul din liturghia popii.   Soțul meu dormea ca un prunc, legănat de ritmul muzicii preferate. Eu eram un pachet de nervi, cu fundiță cu tot și-l blagosloveam pe cel ce-a inventat noaptea. Am apucat să dorm cam două ore și cu faţa creponată de perna făcută ferfeniță, m-am grăbit să ajung la restaurant să beau o cafea. Ninsese toată noaptea și soțul meu se îngrijora că va pierde vremea cu înlăturarea zăpezii de pe mașină. Când ce să vezi?! Mașina noastră, parcată la câțiva pași de întrarea în recepție, era curățată, ”lunășibec”. Și alte câteva mașini erau curățate și chiar și parcarea avea zăpada înlăturată, pentru a  înlesni accesul până la ele.

  • Mamă, ce servicii de calitate are hotelul acesta de doi lei! ne-am minunat noi… gând la gând, în unanimitate.

Nu ne-am dus gândul până la capăt că o femeie cu un mâturoi în mână, a intrat nestingherită în restaurant, strigând din toți rărunchii. Avea pe cap o căciulă cu urechi îndesată peste o basma, iar peste pântecul umflat cu pompa era încinsă cu un fular.

  • Ale cui e mașinili curățate de zăpadă?!! Ale cui e mașinili curățate de zăpadă?!!  Striga amenințător, de în acel moment, am crezut că vom fi amendați că le-am lăsat să le ningă.

Femeia vorbea repede, înghițindu-și cuvintele așa cum vorbesc sudicii, iar pentru ardeleanul din soțul meu, vorbele ei erau dintr-o limbă străină.

  • Ce dărălăște asta ( a măcina, în cazul de față a turui)? mă întrebă soțul meu, sorbind nepăsător din cafea.

I-am tradus cu calm, așa cum îi tradusesem și recepționerei când el a întrebat de unde poate să cumpere ”o iagă cu apă” (o sticlă cu apă) și l-am atenționat că femeia dorește să fie plătită pentru munca depusă.

      –     Io nu-i dau nimică (nimic). Trăbuie să o lese așe, că mi-o corățam sângur,       mogorojea el cât se poate de ardelenește… voit.

– Ba ai să-i dai, că femeia te-a scutit de o corvoadă care te-a speriat când ai văzut că a nins afară. Iar voiai să cureți parbrizul cu cardul, ca să vadă lumea că ai card, așa cum ai mai făcut odată, am mai prins o ocazie să-l tachinez, zâmbind

– Cinci lei îi ajung? Mă consulta el morocănos.

– Dă-i zece, că nu m-am măritat eu cu un pârlit, am continuat să-l necăjesc.

Femeia continua să strige. Pentru fiecare mașină mergea afară, citea și venea și striga în gura mare.

  • Mașina neagră, o cheamă megane și are S mare și M mare.

I-am făcut semn să vină la masa noastră și soțul meu i-a dat douzeci de lei, pentru care a primit calificativul ” ești boss, mare boss!”

Trecând pe la bar  am asistat fără să vrem la o dicuție între un tânăr ce avea cămașa descheiată de unde se ițea o cruce cât a patriarhului, atârnată de un lanț ce orice bovină l-ar fi purtat cu mândrie, și trei tinere, cu fustițe scurte de te apuca mila să le scoți afară. ” hai, bă, calicule, ia-mi și mie un energizant!” ”du-te, fă, de-ți cumpără! Ce-s io, caritas?!” ”Hai, nu mai vrei o tură?” ” nu, nu mai vreau, hai valea!”

Cei patru au ieșit în parcare hârjonindu-se iar femeia cu măturoiul s-a tinut după tânăr cerându-i bani. ”Du-te, fă, de-acilea, că nu te pusăi eu s-o curăți!”

In timp ce porneam spre București soțul meu îmi spuse:

  • Ai văzut ce Bentley avea tânărul acela și nu i-a dat, nimic, femeii care i-a curățat mașina. Numai tu mă pui pe mine să impart bani în stânga și în dreapta.
  • El nu mai avea bani, săracul. Ai văzut  că a avut de plătit  trei  ”Valentine’s Day-uri” de care nu știa acum cum să scape. Tu nu ai plătit decăt cafeau de dimineată…i-am bombănit făcându-mi de lucru cu GPS-ul.

FĂRĂ VORBE

Ți-aș spune multe vorbe de iubire

Ești conștient că nu știu cum s-o fac

Îți dau un link, citește de acolo

Acuză-mă doar tu de plagiat

Eu nu-ți voi scrie versuri niciodată

Nici la vedere, dar nici în privat

De teamă să nu-mi pice versul

În mâna unui AS în puricat

Mă va analiza ”expertul” cu strictețe

De unde-am luat versul cu păcat

De am furat o virgulă, o cratimă, sau punctul

Ca doar este expert în plagiat

Se vor găsi pe facebook procurori

Cu sutele și nici un avocat

De la Homer…vor striga-n gura mare

Că pe poeții toți i-am plagiat

Iubitule, voi renunța la vorbe

Vocabularul ăsta-i prea sărac

Nici ”teiubesc-ul” ăsta nu-i de-acuma

Și ”teiubesc-ul” ăsta-i plagiat